Da, veți vedea, accesând linkurile anterioare, că anumite balcoane revin obsesiv în politica românească, într-un simulacru perpetuu, care se dorește a fi o poveste de dragoste între un Romeo iubitor și o Julieta ca o Fată Morgana. Aceleași balcoane, o altă Julietă, dar același Romeo rămâne cu buza umflată: în timp ce se urcă la Julieta lui, ea se ridică în balon.
Nu știu dacă e bine sau rău că Romeo, după ce a ajuns într-un balcon părăsit, decide să se arunce în gol, în loc să urmeze scenariul și să se otrăvească alături de cea pe care și-o dorea lângă el. Adevărul este că întotdeauna îi condamnăm pe cei care nu respectă scenariul și se detașează de rolul pe care o societate egoistă și totalitară i-a obligat să-l joace. Ne așteptăm ca totul să meargă „ca în teatru”: actorii sociali să interpreteze exact rolurile distribuite. Gândind astfel la nivel societal, vom avea mereu „lovituri de teatru”, în care niciun „Deus ex machina” nu va veni să ne salveze.
Ne-a „pătat” Romeo balconul? L-a profanat folosindu-l în scopuri neprevăzute, în direcționarea utilizării politice a locurilor, lucrurilor și oamenilor? Obișnuiți cu „politica adevărată”, care se desfășoară în sufragerie, dincolo de ochii curioși ai muritorilor de rând, suntem incapabili să acceptăm forme deschise de voință și acțiune politică care nu se conformează normei.
Un lucru este cert: liderii politicii românești actuale nu se simt prea confortabil când un Romeo nepoftit vrea să se plimbe în voie prin balcoanele lor.