Am considerat întotdeauna oportun să pregătesc orice partid pentru a câștiga alegeri prin formarea așa-ziselor guverne din umbră. Motivul pentru care am considerat aceste guverne din umbră ca fiind absolut necesare este, cred eu, experiența total neplăcută a venirii la putere a PNȚCD, fără a avea o echipă bine structurată de profesioniști. Sincer, având în vedere structura alianței de guvernare înființată în 1996, cred că nici măcar un guvern din umbră al PNȚCD nu ar fi putut fi transpus cel puțin parțial în realitatea guvernării.
Și pentru că am fost provocat de Ionuț Iancu, alături de Lilick, Alexandru Marin, Epistole pentru Zeus, Codeus și Marieta Varga, consider că este mai mult decât necesar să răspund provocării, analizând structura celor două guverne din umbră propuse de principalele partide de opoziție din România. Înainte de orice analiză efectivă, nu pot să nu taxez dur demagogia PDL de a critica guvernul din umbră al PNL, după ce, nu mai devreme de ianuarie 2010, voci din aceeași formațiune au afirmat necesitatea unui guvern din umbră al PDL, inițiativă la cel puțin bizară, dacă nu chiar hilară.
Încep cu guvernul din umbră al PNL, care a stârnit reacții atât pro, cât și contra. Dar să prezentăm guvernul din umbră al PNL:
Claudiu Doltu – Ministrul Finanțelor și Economiei
Andrei Marga – Ministrul Educației
Teodor Meleşcanu – Ministrul Afacerilor Interne
Corneliu Dobriţoiu – Ministrul Apărării Naționale
Mariana Câmpeanu – Ministrul Muncii și Protecției Sociale
Eduard Hellvig – Ministrul Infrastructurii Naționale
Victor Voicu – Ministrul Sănătății
Victor Paul Dobre – Ministrul Administrației și Internelor
Radu Catana – Ministrul Justiției
Aurelian Penescu – Ministrul Agriculturii
Mircea Diaconu – Ministrul Culturii și Identității Naționale
La prima vedere, sunt câteva nume mari în guvernul din umbră al PNL, un fel de sistem osos în jurul căruia se poate construi ceva solid: Mariana Câmpeanu, Mircea Diaconu, Andrei Marga şi, poate, Teodor Meleşcanu. Sunt oameni care au destulă experiență pentru ministerele pentru care sunt propuși și au și o notorietate. Altfel, nu vreau să comentez experiențele altora – nu am nicio îndoială că există – dar lipsa lor de notorietate m-ar face să mă gândesc de două ori înainte de a-i nominaliza pentru postul de ministru. Nu poți fi credibil până la capăt dacă nu ocupi toate posturile cu oameni cu notorietate și experiență. Ar fi fost oameni mai vizibili prin PNL și, cu siguranță, cu cel puțin la fel de multă experiență, care ar fi putut fi propuși pentru guvernul din umbră. Guvernul din umbră al blogosferei poate găsi ceva util. Și, dacă tot vorbim de blogosferă, poate că cineva din PNL se uită și peste raportul 11:2, clar în favoarea PSD, al prezenței miniștrilor din umbră pe internet.
În ceea ce privește guvernul din umbră al PSD, trebuie să încep prin a spune că nu mi-ar plăcea să văd PSD-ul la putere prea curând, după experiența dintre 2000 și 2004. Să vedem, însă, structura lui:
Victor Ponta – Prim-Ministru
Claudiu Manda – Ministrul Finanțelor Publice
Mugurel Surupăceanu – Ministrul Economiei și Industriei
Olguţa Vasilescu – Ministrul Educației
Adrian Năstase – Ministrul Afacerilor Externe
Georgian Pop – Ministrul Apărării Naționale
Oana Niculescu Mizil – Ministrul Muncii și Protecției Sociale
Valeriu Zgonea – Ministrul Transporturilor
Nicolae Bănicioiu – Ministrul Sănătății
Liviu Dragnea – Ministrul Administrației și Internelor
Dan Șova – Ministrul Justiției
Cosmin Nicula – Ministrul Agriculturii și Mediului
Ioana Pop – Ministrul Culturii și Cultelor
Robert Negoiţă – Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului
Cristian Rizea – Ministrul Tineretului și Sportului
Cătălin Ivan – Ministrul Relațiilor cu Parlamentul
Olguţa Vasilescu în învăţământ mi se pare o glumă… Victor Ponta premier, o altă glumă. În rest, însăși ideea de PSD îmi scoală părul în cap, mai ales când iese cu nume precum Adrian Năstase, Olguța Vasilescu sau Victor Ponta.
Și pentru că Ionuț Iancu a întrebat și despre părerea mea despre actuala guvernare a servitorilor Băsescu, cred că am scris destule lucruri pe acest blog pentru a-mi fi cunoscută și recunoscută părerea. Așa că nu mai insist, pentru că nu înțeleg de ce insistă să guverneze, în lipsa vreunei competențe vizibile și a vreunui succes în guvernare.
Într-un climat de neîncredere sporită în clasa politică, într-o eclipsă de speranță mult prea lungă, riscul de a banaliza actul de guvernare – prin prezentarea guvernelor în umbra iepurilor – este imens. Ai suficient timp să te gândești înainte de a face propuneri cărora vrei să le dai greutate. Altfel, răzgândirea este un risc asumat cu o consecință majoră: erodarea încrederii electoratului în oferta politică în ansamblu și mai ales în cea a propriului partid.