Clasa politică românească și-a epuizat oarecum resursele de persuasiune și performanță, bazate pe o consangvinizare comunistă și pe opoziția față de reforma profundă, care derivă din această consangvinizare. Consecințele sunt mai mult decât vizibile, printre acestea numărându-se și prezența scăzută la vot sau neîncrederea crescândă în politicieni și partide.
Alegerile parțiale pentru Colegiul 19 din București vin să ilustreze în mod concludent epuizarea puterii de vot și ineficiența mecanismelor de partid în mobilizarea alegătorilor. PDL a înțeles necesitatea schimbării clasei politice, dar își îmbogățește turma de politicieni din zone care nu pot performa politic, dar pot – pe termen scurt – să aducă un avantaj competitiv în lupta electorală. PSD și PC remodelează politicieni eșuați, care au reușit în cariera politică să rămână în mentalul colectiv mai mult prin controversele și acuzațiile de corupție aduse decât prin performanțe reale. PNL a reușit – prin non-combativitate și abandon în momente cheie ale politicii românești – să șteargă din mintea alegătorilor începutul fragil de reformă marcat de politica bunului simț.
Sfera publică românească a încercat să ofere politicienilor șansa de a restabili contactul cu alegătorii și de a-și face cunoscute proiectele, dar clasa politică românească nu este dispusă să accepte prea ușor transparența acțiunii politice. Misticismul politic pare să aibă, în rândul partidelor actuale, mult mai mulți adepți decât apostolatul politic, de unde strângerea rândurilor în PDL și boicotul presei sau regândirea continuă a politicienilor PSD și PC.
Totuși, limitarea epuizării resurselor politicii și politicienilor în spațiul românesc este o greșeală. Iar politicienii germani nu au aceeași imagine ca înainte. Nu cred că ar trebui să ne amintim de încrederea de care se bucura președintele american Barack Obama și cum a reușit să irosească acel capital de imagine inițial. Consecințele internaționale nu sunt de așteptat și, pentru a privi mai atent, este suficient să menționăm scorul electoral fără precedent al extremei drepte maghiare.
Eșecul materialismului și spiritismului în politică va crea premisele renașterii și accesului la scena politică a mișcărilor vitaliste extreme. Dincolo de criza economică globală, care favorizează astfel de mișcări periferice, în Uniunea Europeană – și mai ales în viața politică a țărilor admise în Uniune, în ultimele două valuri de aderare – impactul pe care l-ar putea avea trădarea vizibilă a interesului nu ar trebui să fie neglijat în favoarea avantajelor politice, care au rezultat din simpla confiscare a aderării de către anumite partide. Aderarea a trecut, integrarea nu a avut loc conform programului, iar clientelismul și corupția postcomunistă nu fac decât să facă și mai dificilă atingerea unui echilibru între membrii mai vechi și cei mai noi ai Uniunii, epuizând în același timp euro-optimismul inițial.