Imposibila reunificare a PNŢCD Cluj-Napoca

in alegeri, Aurelian Pavelescu, Cluj, Cluj-Napoca, comunicate, PNŢCD, PNŢCD Cluj, PNŢCD Cluj-Napoca, politică

PNŢCD (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat)În urma analizei etapelor necesare din punct de vedere statutar pentru o bună derulare a Adunării Generale de Alegeri a PNŢCD Cluj-Napoca, din data de 22 ianuarie 2011, au fost constatate următoarele încălcări ale Statutului PNŢCD:

  • Încălcarea articolului 32, alineatul 7, din Statutul PNŢCD:

„Data, ora şi locul de desfăşurare sunt stabilite de cel care convoacă adunarea, în conformitate cu statutul, iar în cazul adunărilor generale de alegeri, data se stabileşte cu acordul biroului de conducere superior.”

Acest articol a fost încălcat prin nevalidarea în şedinţă a Biroului Judeţean de conducere al PNŢCD Cluj a datei, orei şi locului de derulare a Adunării Generale de alegeri.

  • Încălcarea articolului 32, alineatul 8, din Statutul PNŢCD:

„Competenţa organizării adunărilor generale la toate nivelurile aparţine birourilor de conducere în funcţie.”

Acest articol a fost încălcat prin excluderea organizaţiei noastre de la pregătirea şi organizarea adunării generale de alegeri.

  • Încălcarea articolului 17, alineatul 1, literele e şi f, din Statutul PNŢCD:

„Membrii partidului au următoarele drepturi:

e) să aleagă persoane în funcţii de conducere în partid, dacă au o vechime de cel puţin trei luni în partid;

f) să fie aleşi în funcţii de conducere în partid, în condiţiile de vechime şi de cumul limitat prevăzute de regulamentul partidului;"

Acest articol a fost încălcat prin necomunicarea cu 30 de zile înainte (conform Regulamentului PNŢCD), de către forurile superioare de conducere, a numărului total al membrilor cu drept de vot. Persoane fără drept de vot (care au o vechime de sub trei luni) sau fără dreptul de a fi alese (o vechime de sub şase luni) pot exercita aceste drepturi, afectând derularea statutară, legală şi democratică a Adunării Generale de Alegeri.

În urma acestor încălcări ale statutului PNŢCD, este grav afectată legalitatea şi corectitudinea alegerilor. Aceste abateri sunt dublate de nerespectarea protocolului de reunificare semnat, prin invitarea la Adunarea Generală de Alegeri a „preşedintelui” Aurelian Pavelescu, unul dintre factorii distructivi care au dus scurtcircuitat legătura democratică între Biroul Naţional de Conducere al PNŢCD şi membrii partidului, din anul 2007 până în prezent.

Date fiind cele menţionate anterior, ne vedem nevoiţi să constatăm nulitatea de drept a Adunării Generale de Alegeri a PNŢCD Cluj-Napoca, pe motiv de nerespectare flagrantă a Statutului PNŢCD, şi să recomandăm membrilor cu drept de vot ai PNŢCD Cluj-Napoca neparticiparea la Adunarea Generală de Alegeri.

De asemenea, orice participare la aceste alegeri a unor reprezentanţi ai forurilor superioare de conducere ale PNŢCD va fi tratată ca un act de ostilitate prin nerespectarea autonomiei organizaţiei locale şi încălcarea deciziilor forurilor de conducere ale acesteia, rezervându-ne dreptul de a solicita tragerea la răspundere disciplinară a acestor persoane.

Paul-Sorin Tiţa
Preşedintele PNŢCD Cluj-Napoca

Comentarii

Imposibila reunificare a PNŢCD Cluj-Napoca - Ziarul

Pingback

[...] Imposibila reunificare a PNŢCD Cluj-Napoca Tue Jan 18, 2011 12:28 pm În urma analizei etapelor necesare din punct de vedere statutar pentru o bună derulare a Adunării Generale de Alegeri a PNŢCD Cluj-Napoca, din data de 22 ianuarie 2011, au fost constatate următoarele încălcări ale Statutului PNŢCD: citiţi mai departe [...]

 Twitter Trackbacks for Imposibila reunificare a PNŢCD Cluj-

Pingback

[...] Imposibila reunificare a PNŢCD Cluj-Napoca | Paul-Sorin Tiţa tita.ro/2011/01/imposibila-reunificare-a-pntcd-cluj-napoca – view page – cached Abateri statutare care fac imposibilă reunificarea PNŢCD Cluj-Napoca. [...]

Hadryan

tita tradatorul

Tradatorule.....

Paul-Sorin Tiţa

@Hadryan: Mulţumesc de intervenţie

Mai rar am avut ocazia să scrie cineva pe blogul meu un comentariu atât de bine argumentat şi de inteligent ca al dumneavoastră. Mulţumesc de intervenţie şi vă mai aştept pe aici.

Bibliotecaru

Se potriveşte foarte bine...

... cu o poezie scrisă de Adrian Păunescu pusă pe muzică de către domnul Vasile Şeicaru...

Muntii mei duhovnici au intrat in ceata
Clopote batrane bat pe manastiri
Cand miroase-a iarna, nuntile ingheata
Pentru noi lunatici, imposibili miri
Vin sa ti se-nchine vanturi si dihanii
Viscolul asupra-mi cade ca un lat
Si ti-as face-o nunta cu un sat de sanii
Si cu felinare si cai instelati

Imbraca-te-n alb, preafrumoasa mireasa
Asa se cuvine in drama ce-o joc
Pe urma plecam fiecare acasa
Si muntii vor pune misterul la loc

Pan-o sa se-ntample tu vei fi carunta
Mie o sa-mi vina cea din urma zi
Si va fi si-aceea tot un fel de nunta
Si-mi vei duce grija si te voi iubi
Ti-am adus, mireasa, muntii mei cu noapte
Nunti de animale se petrec in munti
Codri de miresme si paduri de soapte
Ele sunt salonul ne-ntamplatei nunti

Lumanari de nunta tin in labe ursii
Lupii sufla-n focul stanelor pustii
In rostogolire ne unesc obarsii
Nu-mi vei fi mireasa, mire nu-ti voi fi
Te invit la nunta dulce si albastra
Unde zurgalaii scot argint din toti
Ce pacat ca totusi nu e nunta noastra
Ce pacat ca mortii i-am fost dat ca sot

Paul-Sorin Tiţa

@Bibliotecaru: Au!

Da, asta a durut. Nu văd de ce te-ai prezenta (ca mire/mireasă) la o nuntă, dacă invitaţiile au fost scrise exclusiv de mireasă/mire, nu ştii cine şi cum vine, iar pe invitaţii sunt trecuţi doar viitorii socri şi un naş ales de mireasă/mire. Dragoste cu sila nu se poate...

Nicolaie Silviu

Imposibila impacare cu Satanistii lui Base' !

Domnule Tita,

Acesti servitori obscuri care si-au gasit in T.Basescu Stapinul pe care-l merita, au dovedit inca o data ca nu sint capabili sa se dezica de cel Rau, de cel care a produs si produce in continuare atitea prejudicii cetatenilor Romaniei !

M-as fi mirat daca demersul de Reconcilierea si Unificare dintre factiunile PNTCD in care multi ne-am pus sperante ar fi decurs corect, legal si normal, cunoscind valoarea Caracterelor implicate a celor din zona Milut-Pavelescu-Basescu !

Dracul nu putea sa nu-si bage coada si sa nu incerce sa incurce si sa spurce aceasta buna intentie si acest proiect care ar fi putut duce la slabirea puterii acestei Dictaturi Satanice !

Nu am stiinta sa existe vreo declaratie din partea lui Milut sau A.Pavelescu prin care sa declare nul protocolul si intelegerea lor facuta in numele PNTCD de colaborare si sprijin pentru Gruparea Mafiota a lui Basescu si pentru pentru Camarila PDL-ista !

Nu am stiinta sa fi facut declaratii si incercari de apropiere fata de PNL, fata de Opozitie astfel incit sa lase de inteles ca doreste sau are intentii de a salva Romania, Cetatenii, PNTCD-ul, de sub cizma Portocalie a Dictaturii lui Basescu !

Nu am stiinta sa existe cineva din zona Milut, zona Intunecata a PNTCD de azi, care sa fi condamnat in vre-un fel actiunile Criminale, Antinationale, Anticrestine, Tradatoare ale Regimului Basescu-Udrea-Boc si al Camarilei sale !

Nu am stiinta ca aceste jalnice figuri Milut-Pavelescu & Co. care au dus PNTCD in cea mai neagra perioada poate din intreaga sa istorie, pentruca nicicind PNTCD nu a fost dus sa slujeasca dusmanilor sai, ai Romaniei, ai Natiunii, a Lui Dumnezeu intr-un asemenea mod rusinos, umilitor cum au facut-o acesti doi catelandri din Ograda lui Base', nu-mi amintesc ca aceste doua figuri sa-si fi recunoscut vreodata greseala !

Am inteles insa ca acesti doi Fartati al Gastii Portocalii trateaza PNTCD-ul dar si celelalte Partide ca pe niste simple Srl-uri in care singura lor preocupare si interes este cum sa scoata pentru ei si pentru Gasca lor un Profit cit mai Mare chiar cu pretul distrugerii Patriei si Poporului nostru !
Doctrina, Etica, Respect pentru Adevar si Lege sint notiuni care nu inseamna nimic pentru ei !

Domnule Tita intentia dumneavoastra este laudabila si am toata stima pentru ea mai ales acum cind am inteles si am dovada ca nu sinteti dispus sa faceti compromisuri cu aceste unelte satanice pentru care Legile lui Dumnezeu, Constitutia Romaniei si, la fel si Statutul PNTCD nu au nici o valoare si nu le respecta !
Se comporta exact dupa modelul si chipul Sefului lor de la Cotroceni, acest "Capo di tutti capi" al tuturor relelor din Romania de azi !

Domnule Tita, ma gandesc ca este de preferat Lupta in Instanta pentru punerea acestor Tradatori in afara Legii !
Inteleg totusi ca, pina cind in Romania va functiona Justitia controlata si aservita lui Basescu sansele nu sint prea mari ca intr-un timp scurt cazul sa se poata incheia intr-un timp util astfel incit intreg PNTCD sa poata fi angajat alaturi de Opozitie, alaturi de Fortele Democrate !( Ar trebui incercat si la Instantele Internationale) !
Acest lucru, aceasta aminare o doresc si cei care vor sa faca din Crestin-Democratia din Romania o Jucarie cu care sa se joace Basescu-Udrea-Boc-Bakonski dupa poftele si legile lor murdare !

Pina atunci insa nu cred ca ar fi bine sa stam si sa asistam pasivi cum acest Regim si aceasta Guvernare Catastrofala isi consolideaza Furaciunea si Lovitura de Stat prin care a acaparat Puterea in Romania !

In primul rind cred ca PNTCD- R.Sarbu ar trebui sa actioneze in directia unei colaborari mai sustinute cu actuala Opozitie in general si in special cu PNL !
Din Polul Real al Dreptei Democrate care se configureaza acum prin PNL si PC, PNTCD NU ARE VOIE SA LIPSEASCA !!!

PDL, aceasta organizatie interlopa, va disparea asa cum a aparut, foarte probabil intr-un Mare Proces in care va fi Inculpat, Acuzat si Condamnat la fel ca si Teroarea Bruna sau Rosie, dar PNTCD trebuie sa-si duca mai departe destinul si Menirea Idealurile pentru care s-au sacrificat atitia Martiri al Neamului Romanesc !

Acest lucru ar trebui facut insa sub semnul unei Sigle distincte care sa ne separe clar in fata cetatenilor Romaniei de PNTCD-ul lui Milut-Pavelescu, aservit acestei Dictaturi Mafiote, al acestui PDL care este f. clar pentru toata lumea inclusiv pentru Democratiile Occidentale, ca nu este un partid de dreapta democratic ci este o organizatie mafiota interlopa care functioneaza dupa vointa arbitrara a Sefului lor Basescu !

Aceasta noua Sigla pentru partid, ar trebui sa fie cu titlu provizoriu pina la recuperarea tuturor drepturilor Juridice asupra PNTCD !

Ar putea fi numit, sa zicem, PNTCD-Maniu-Coposu, care sint personalitati, simboluri si pastratori al adevaratelor traditii de partid, doctrina si interes national !

Dumnezeu sa ne ajute si sa ne dea Puterea, Intelepciunea, Credinta si Curajul necesar pentru a duce aceasta lupta la bun sfirsit si la Victoria fortelor cu adevarat Crestin-Democrate din Romania !

Dumnezeu sa Binecuvinteze Romania si pe Poporul ei Drept Credincios !

Paul-Sorin Tiţa

@Nicolaie Silviu: Acesta nu este sfârşitul

Într-un fel sau altul lupta va continua. Eram decis să mă retrag în plan secund, aşa însă acest lucru nu se va întâmpla, cel puţin nu deocamdată.

Nicolaie Silviu

RAUL NU POATE EXISTA DECIT IN LIPSA BINELUI !

Intunericul doar in lipsa Luminii !
Nu trebuie sa cedati si sa inlesniti dezvoltarea Raului in societatea noastra si in acelasi timp in Lume !
Ei pot reusi doar daca noi le vom da voie !
Oricum calea pe care ei o urmeaza este sortita pieirii, esecului.
Neimplicarea noastra impotriva acestor Pacatosi este aproape egala cu o complicitate la tot raul pe care acestia il produc in Lume !
Succes si multa putere, nu sinteti singur !

Bibliotecaru

Nunta este o unire a spiritului

De aceea se şi numeşte taina cununiei.

Priviţi în fiecare zi "piaţa politică" şi veţi vedea că motivul pentru care politica s-a inventat şi funcţionează ca vector social... nu mai există. Astăzi politica se execută, într-o structură aproape militarizată, numai în beneficiul unui număr restrâns de persoane.

Politicienii bine intenţionaţi care vor să facă politică cu adevărat şi nu ca pe o afacere, sunt rapid marginalizaţi şi excluşi.

Părerea mea este că visaţi la o lume prea bună pentru momentul în care ne aflăm. Toate acele încălcări de statut (evident şi o încălcare a principiilor care au determinat acele prevederi statutare) nu conduc decât la o singură concluzie:
Cine încalcă astfel statutul, nu dă doi bani pentru rolul social al politicii.

Dumneavoastră luptaţi cu o iluzie a renaşterii PNŢ când ar trebui să luptaţi cu starea de anormalitate care îngroapă PNŢ. Un partid nu constă în acte, în organizaţii, în Adunări Generale... Toate acestea sunt secundare. Orice partid constă în principii, doctrină şi oameni. Dacă doriţi un PNŢ-CD puternic, primul pas este să restabiliţi principiile, doctrina şi oamenii. Altfel nu se va schimba absolut nimic, oricât Adunări generale s-ar ţine.

Aceste trei lucruri, principii, doctrină şi oameni, ar trebui să ghideze reforma tuturor partidelor politice din România. Dacă nu, atunci nu... Părerea mea.

Paul-Sorin Tiţa

@Bibliotecaru: Nuntaşii

Într-adevăr, înainte de nuntă ar trebui să găsim nuntaşii, altfel nunta nu poate avea loc.

Nicolaie Silviu

Insanatosirea nu inseamna adaptarea la o societate BOLNAVA !

Noi cei care inca mai respectam Legile Tarii, care mai respectam si iubim Oamenii, care mai respectam Traditia si Statutul PNTCD, cei care ne iubim Patria, cei care sintem mandri ca sintem Romani pentru trecutul cu traditiile noastre si mai putin pentru starea dezastruoasa din prezent care este rodul acestor "politruci" fara de Dumnezeu, principii sau doctrina, cei care respectam si iubim pe Dumnezeu, Legile, Principiile pe care le avem de la El, nu cred ca daca ne vom adapta la starea actuala bolnava a Politicii, a relatiilor si comportamentelor pacatoase din societate, vom deveni mai sanatosi devenind asemenea gloatei care nu mai aspira la nimic bun si sfint !

Cristina Coldea

Andrii Popa

Draga Paul, imi pare rau. Vezi că nu am fost pesimistă, ci doar realistă. Lasă nunta lui Mihai Țilea, mai bine va călugariți si scoateți hangerul, întocmai ca Andrii Popa.
Dumnezeu să binecuvinteze toți ”călugării” nemuritori!

Paul-Sorin Tiţa

@Cristina Coldea: Da că nu a fost

Dacă nu a fost să fie nuntă, să fie îngropăciune, să ne distrăm şi noi. Râdem, glumim, dar problema este serioasă şi cineva trebuie să plătească pentru asta.

Teofil Marita

reunificare

Apele mai intai se aduna si mai apoi se limpezesc.Este nevoie de reunificare pentru binele Romaniei si a tuturor romanilor ori unde or fi.
Teofil

Paul-Sorin Tiţa

@Teofil Marita: Este nevoie de reunificare

Este nevoie de reunificare, însă nu cu oricine, oricând şi cu orice costuri.

Teofil Marita

reunificare

Aveti dreptate,dar ginditi-va ca unii dintre noi taranistii asteptam de mai bine de 21 de ani,ca principiile noastre(mostenite de la inaintasii nostri Maniu-Coposu) de care societatea romaneasca are absoluta nevoie, sa fie puse in practica si nu numai vorbite si singurul care o poate face este PNTCD.Oricum Dumnezeu sa ne lumineze.
Teofil

Paul-Sorin Tiţa

@Teofil Marita: Principiile şi oamenii

Nu vă puteţi aştepta la aplicarea unor principii sănătoase de către organisme bolnave. Până când nu vom avea oameni principiali, nu putem spera în aplicarea acestor principii.

Ioan

sinucidere

Prin aceasta manevra se incearca scoaterea PNTCD in afara vietii politice din Romania! Tita nu a facut aceasta manevra din cauza asa zisei incalcari de statut ci pentru ca i s-a ordonat sa tina partidul dezbinat la Cluj.

Nicolaie Silviu

??????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Nici macar nu meriti un raspuns la INEPTIILE pe care gandesti !

Paul-Sorin Tiţa

@Nicolaie Silviu: Nici măcar...

Nu merită, însă va avea un răspuns câtă vreme are un discurs adecvat spaţiului public. Registrele suburbane le va aborda singur şi nu aici.

Ioan

Pntcd Cluj-Napoca a avut o

Pntcd Cluj-Napoca a avut o sansa de reunificare pe care Tita (Radu Sarbu) O SABOTEAZA

Paul-Sorin Tiţa

@Ioan: Mai cu spor

Mai argumentat şi mai aplicat, vă rog. Şansa de reunificare era, în primul rând, recunoaşterea calităţii statutare a echipei care ar fi predat sâmbătă mandatul, echipă condusă de mine în calitate de preşedinte. A fost ultimul for de conducere statutar ales al PNŢCD Cluj-Napoca.

Paul-Sorin Tiţa

@Ioan: Jumătăţi de adevăruri despre PNŢCD

Doar cunoaşterea sau acceptarea unor jumătăţi de adevăruri despre PNŢCD poate face pe cineva să emită enunţuri pe cât de categorice, pe atât de inepte.

Speram ca prin indicarea articolelor din statut încălcate să nu am parte de astfel de reacţii neargumentate. "Aşa-zisele" încălcări sunt evidente, demonstrabile şi impardonabile. Scopul a fost exact acela de a lăsa o portiţă de scăpare scandalagiilor, în cazul în care lucrurile nu ieşeau cum şi-ar fi dorit. Avem experienţe în acest sens şi nu ne este dor de scandal...

Cât despre dezbinarea de la Cluj, poate ar fi cazul să vă amintesc faptul că sunt ultimul preşedinte ales în funcţie al organizaţiei municipale, neexistând nimeni altcineva care să-şi fi câştigat această funcţie prin alegeri. Dezbinarea începe, pe cale de consecinţă, abia de sâmbătă, în cazul în care mercenarii pavelişti se vor mobiliza exemplar.

Ioan

MINCIUNI

La ce alegeri ""legale"" va referiti???? la cele furate in 2008???? oooo Toata lumea stie ce fel de om sunteti...

Paul-Sorin Tiţa

@Ioan: După cum bănuiam

Alegeri furate?! 11 oameni s-au apucat să facă scandal şi să strige "Hoţie!", înconjuraţi de 62 de oameni care se uitau cruciş la ei. Da, la alegerile acelea mă refeream şi nu-mi doresc deloc ca aşa ceva să se repete. Ori abaterile statutare evidente aveau tocmai scopul de a lăsa deschisă această portiţă.

ioan

alegeri furate

Ai furat acele alegeri si toata lumea stie acest lucru!!!!!!!!!
Sigur pe tine nu te intereseaza acest lucru.. nu te intereseaza faptul ca nu ai avut nico activitate ca "presedinte""
PNTCD Cluj-Napoca

Paul-Sorin Tiţa

@Ioan: Devine din ce în ce mai clar

Devine din ce în ce mai clar motivul pentru care reconcilierea era imposibilă: supravieţuirea frustrărilor cauzate de neputinţa anterioară de a convinge membrii PNŢCD, dublată de o desconsiderare a celorlalţi membri ai partidului care au altă opinie şi altă opţiune (chiar şi atunci când aceştia sunt majoritari şi regulile democratice le dau dreptate prin însuşi simplul fapt de a constitui o majoritate).

A, era să uit: La mulţi ani pentru sărbătoarea pe care ai petrecut-o la începutul acestei luni! Ar cam fi vremea, însă, să îţi revii.

ioan

Minciuni

LA MULTI ANI SI TIE!!!!

Toti membrii isi doresc unirea PNTCD! Sunt unii care au insa MISIUNEA sa tina partidul dezbinat!

Paul-Sorin Tiţa

@Ioan: Nu-i bai

Da, domnule, m-ai mai făcut mincinos de câteva ori, iar eu, ca tot omul cumsecade, încă îţi mai aştept argumentele. Văd însă că certitudinea aceasta îţi vine din calitatea de unic deţinător al adevărului absolut. Mai stă omul, mai vorbeşte, mai glumeşte, mai râde, dar când vine un semi-anonim (fără nume de familie şi cu alt prenume declarat) şi-l face mincinos la el acasă, nu stă prea mult de vorbă, nu prea glumeşte şi nici nu prea râde. După cum spuneam, mai răsfirat cu acuzaţiile şi ceva mai multe argumente. Dacă nu se poate, nu se poate, însă vom fi nevoiţi să ne despărţim.

Cristina Coldea

Ash

Paul, amandoi ne pregatim de îngropăciune de mult. Tu cu lumânarea, eu cu jelitul. Iacătă că mi-am găsit între timp un cor întreg de surate bocitoare. Mortul ținut în casă se împute. Ashes to ashes, dust to dust.

Paul-Sorin Tiţa

@Cristina Coldea: Ei, aş

Ce-are să fie rămâne de văzut... Încă mai sper că va fi bine.

Cristina Coldea

va fi

:)) Aveti voi un îngeraș acolo sus. O legiune chiar :))

Vasile

manie proletara

Cu cata manie proletara acest individ tita paul sorin se manifesta...
De unde atata ura...

Paul-Sorin Tiţa

@Valentin/Ioan/Victor/ş.a.m.d.: Mai răsfirat

Îmi place la nebunie când o singură persoană, cu acelaşi IP (92.82.59.174), dă patru sau cinci nume diferite pentru a lăsa comentarii la fel de inepte şi de abjecte simulând o convergenţă bruscă şi nebănuită de opinie a unor "oameni de bine" întru apărarea idealului nestrămutat al reconcilierii din PNŢCD. Dacă asta nu-i personalitate multiplă, este disperarea cuiva care îşi vede ameninţat postul promis pentru o pradă atât de valoroasă.

Nicolaie Silviu

Cin' sa fie, cin' sa fie ?!

O fi de la STS-ul lui Marcel ?

Paul-Sorin Tiţa

@Nicolaie Silviu: Cine-a şti...

Dacă îşi au sediul în Andrei Mureşanu (pe lângă Paşapoarte), da. Cred mai degrabă că este un frustrat care nu şi-a îndeplinit norma de racolări pentru Aurelian Pavelescu şi ar fi câştigat titlul de slugă model prin momirea noastră.

Octavian SERGENTU

De ce frate?

Paule, ce te-a apucat? Ba participi la conferinta de presa dedicata reunificarii, ba scoti niste petarde care iti submineaza credibilitatea.Te stiam om serios, exceptie fiind seratele de creatie, dar nu cred ca merita sa te consumi sub titulatura unui partid.Acum, pentru ca nu am adresa ta de email sa-ti spun ce crede spatiul public despre manevra ta, pe care am considerat-o initial ca pe un scenariu sa-ti maresti cota valorica, iti spun pe blogul tau, cetatenii taranisti crestin-democrati cred ca esti vulnerabil si ca ai probleme in amor, ca te-ai indragostit lulea si nu iti regasesti echilibrul spiritual. Unii din colegii mei din presa mi-au spus ca, afland de povestea reunificarii, te-ai fi speriat ca masiv se reactiveaza membrii deziluzionati ai PNTCD-ului. Aici, vad fel de fel de scenarita?Oare cata scenarita poate sa mai inventeze mintea umana?Si Va spun sincer, nu sunt nici eu, nici unul sa-si aroge calitatea de succesor si de reprezentant al PNTCD, pentru ca unul dintre cele mai importante partide istoric cum a fost PNTCD sa fie terfelit in astfel de haluri, cu persoane instabile, care nu au o viziune, o optiune de proiect macar pe termen mediu, ci cum se scoala si dupa cum bate vantul. Daca ati fi trecut prin ghetourile reeducarii comuniste, ce repede unii v-ati fi dezis de partid si de credinta. Sa fi cunoscut bastonadele sau anchetarile comuniste cat de frumos ar fi cantat unele pasarele contra ideologiei partidului. Dar fiecare isi asuma un drum in viata, in cariera, in procesul de-a fi o familie sau o gaska. Sincer, am crezut ca se poate reface un partid pe care multi "binevoitori" au incercat sa-l ingroape. Am citit pledoriile lui Paul Sorin Tita, pozitii care tchipurile il fac sa-si revada pozitia cu o zi in urma si mi s-au parut ieftine, nici la cel mai targ nu ar fi gustata povestea...Daca ramaneai la sfintirea sediului, cine stie...a fost un preot deosebit, cu har, care a binecuvantat si a igienizat sediul partidului...Nu cred ca sfintirea sediului te-a suparata.Si atunci?
Totusi,Paul Sorin Tita, de ce?

Paul-Sorin Tiţa

@Octavian SERGENTU: De ce

Sunt decizii pe care nu le iau de capul meu. Organizaţia nu este condusă efectiv de preşedinte, ci de Biroul de conducere. Dacă la conferinţa de presă preşedintele şi-a putut muşca limba, după conferinţa de presă şi aflarea noilor date ale problemei, Biroul nu a putut face la fel.

Nu sunt argumente pe care le-am adus în sprijinul meu pe acea listă comună pe care mi-am dorit-o, ci argumente aduse în sprijinul derulării democratice a alegerilor. În organizaţie nu este doar Horea Dan sau doar Paul-Sorin Tiţa. Mai sunt şi alte persoane, iar dreptul acestora de a-şi depune moţiuni a fost îngrădit prin nerespectarea Statutului PNŢCD.

Dacă de instabilitate este vorba, această instabilitate vine, pe de altă parte, din neputinţa unora de a nu mai fi slugi supuse ale lui Aurelian Pavelescu. Ceea ce am discutat despre raportarea noastră la conduceri şi ceea ce s-a întâmplat în final nu au mai coincis.

Cum nu îmi negociez mie funcţia sau unui grup, ci mă interesează păstrarea sănătoasă a organizaţiei şi după plecarea mea, orice cedare de acest fel ar fi făcut inutil efortul anterior.

Cât despre părerea unora cum că partidul s-ar fi rupt la Cluj, aceştia ar trebui să afle (deşi bănuiam că ştiu) că "peştele de la cap se-mpute" şi de acolo s-a şi împuţit. Iar dacă vrem să îl curăţăm, pornim de la coadă.

Cristina Coldea

Nu ceda

1. Este nesanatos ca Presedintele sa își muște limba singur. Recomandam nevasta.

2. Peștele pute și mai rau dupa unele manevre ale avocatului - denumit de noii inscrisi, cu care a lucrat indeaproape - ”nevertebrat”. Deh, unii au chiar mai mult talent literar ca mine.

Ca atare, ca sa nu se duca filiala de râpa cu totul si sa puteti recupera cel putin 7 organizatii comunale, respectiv vreo 100 de oameni tineri, NU CEDA, Paul! Gata cu minciunile, cu ticalosia, cu PROSTIA si AROGANTA, mai simplu fudulia, cu șmenul, cu hoția, cu șarlatanismul, cu goana după ciolan, cu mizeria asta imensă, in partidul lui Iuliu Maniu.

Iarta-ma ca ma ambalez, nu imi plac idealismele, dar cine se aseamana se aduna. Avem un nume de aparat (ma simt datoare moral si de dinafara) si nu ne mai permitem compromisuri.

Paul-Sorin Tiţa

@Cristina Coldea: Nici nu trebuia să stau de vorbă

După intervenţia lui Romulus Luca la acest articol se vede treaba că nici nu trebuia să stau de vorbă cu aşa specimene.

Cristina Coldea

”Pasiuni” @ Dan si Radu

Paul, e drept ca ai starnit pasiuni, eu care mizam pe ”divortul” meu formal, uite ca mai am reverberatii.

Luca este un ”ticalos”, o spun ai lui, eu doar ii citez. Pentru mine ramine un om cu intelect liminal si sindrom atentional deficitar, cu o dezvoltare psihologica diacronica si o maturitate afectiva cam pe la 14 ani maxim.
Mai mult imi este mila de el, dar ”in prostia lui face foarte mult rau” si acuma iarasi citez unul din colaboratorii lui, afirmatiile NU imi apartin. Insa detin arhiva. Ca sa nu ma mai pomesc ca il apuca datul in judecata, ca nu pe mine trebuie sa ma dea, ci pe cei care au afirmat asta.

In fine, am fost singura care i-am dat ce cere imperios si anume afectiune, ca am prea multa si dau tuturor. Dar nu e destul sa iubesti, Romulus, oamenii, ca sa poti face politica. Trebuie sa NU minti in halul asta, sa NU manipulezi asa ABJECT, sa nu dezamagesti si...SA SI GANDESTI. Romulus, nu esti in stare sa manipulezi finut, pentru ca nu poti, iar ceea ce faci stirneste repulsia unor aomeni obisnuiti.
Este indispensabil sa gandesti, chiar si in politica! Nu poti sa fii un LIDER cu calitati cognitive mult, mult sub media populatiei OBISNUITE, trebuie sa INTELEGI si sa ACCEPTI asta!

Si lui Dan Dragan - atata vreme cat tu tii in spate (ca este unealta ta) asemenea om ca Luca - nu ai nici o sansa la Primarie. Esti de râsul Clujului si păcat de tine. Horea Dan - idem si asijderea. TE ROG, pentru tine in primul and, impaca-te cu Radu, in termenii lui Radu !

Ia de la o fata desteapta si care a trecut pin destule. Si care are destule legaturi. Am verificat, ca asa e corect. Nu i-am dat nici un credit, l-am suspectat de toate, l-am intors pe toate ”fețele” si am ajuns la concluzia ca are dreptate.
Mai ales gandeste-te, Dan, ca tu esti nimic in politica si el este inca cineva, in plus, este realizat total, nu are unde se grabi. Pe cand tu, Dan, inca nu ai dovedit nimica, numa esecuri, ai 46 de ani si....imediat esti prea batrin deja pentru primarie....

Impacati-va, Dan si Radu, in termenii lui Radu, pentru ca ultimul are dreptate. Trust me!
Daca nu o faci, inseamna ca ai misiune clară si nu are sens discutia. Tre sa vie de sus un ordin. Vedem...
Asta a fost din categoria ”securistii nostri sunt mai buni decat ai lor”, va rog sa nu ma mai dezamăgiti...
Suna tuturor si celor fara ochi albastri, Paul :).

PS: As fi dorit sa pot discuta cu cei doi in privat, la unul nu se poate decat cu tampon, si tamponul mai absoarbe si deviaza informatia (nu este un mediu neutru, tamponul), iar la celalat nu se poate deloc. Am incercat. Capete tari, deh.

Nicolaie Silviu

Domnule Sergent !

Din cele citite in mesajul dumitale am inteles ca mai degraba dumneata esti in postura celui care se afla, sau ar trebui sa se afle in cautarea echilibrului, credintei, onoarei, si demnitatii pierdute.

Il condamnati pe P.Tita pentru ca nu accepta sa-si puna personal capul si ce a mai ramas curat din PNTCD in Latul intins de Gasca lui Basescu ?!

Aceasta este calea pe care o vedeti, o propuneti si o sustineti pentru salvarea PNTCD de la disparita totala ?!

Sa inteleg ca ati gasit in persoana lui Basescu via Milut&Pavelescu, stabilitatea si curatenia spirituala, morala pe care o reclamati ca nu ar exista la P.Tita ?!

Cu acesti indivizi crezi dumneata ca se poate reface si intari Crestin Democratia si PNTCD in Romania ?!

Asa crezi dumneata ca se poate face curatenie in societaea noastra, asa crezi ca vom fi recunoscuti si acceptati ca egali de Lumea Civilizata si Democrata a Europei ?!

Cu T.Basescu, Eba, Udrea &Co., vrei dumneata sa defilam in Europa, lor vrei sa le dai pe mana Crestin-Democratia si mostenirea Spirituala a Martirilor Taranisti ?!

Daca afirmatiile dumitale nu au o motivatie subversiva atunci imi pare rau sa ti-o spun dar intelepciunea, puterea dumitale de intelegere a lucrurilor lasa mult de dorit !

Cristina Coldea

”Noi nu ne identificam cu oamenii de bine”

Stimate Dl Sergentu, igienizarea EU am facut-o cu MÂNA MEA, cand am dat afara sahistii din parc, adica boschetarii pe care nu si-i aminteste acum nimeni (curios, nu?) si am spalat URINA din toalete si de pe jos, ca PUȚEA.

Ce s-a facut ulterior a fost doar o LUSTRUIRE. Apropos, ati reparat vasul de la toaletă, peste care a cazut una din amicele lui Luca, BEATA, si l-a spart?

Ce a sfintit acel preot, Domnule Segentu?

MIZERIA, PROMISCUITATEA, HOTIA SI LASITATEA ? PROSTIA SI AROGANTA? MINCIUNA?Nu sunt valori CRESTINE, Stimate Domn!

Lipsa de respect pentru multi dinte fostii prefecti sau consilieri țărăniști din guvernul CDR, care ȘTIU ce e aia POLITICA: un fost ministru - Radu Sârbu, sau prim ministru Victor Ciorbea, depaseste limitele imaginabilului.
TUPEUL de care da dovada toata aripa asta pavelista, niste NEAVENITI care HABAR NU AU CE E ACEEA POLITICA, dar vad gustul dulce al ciolanului, ei, acest tupeu este maret!!

Dvs vorbiti de PUSCARII COMUNISTE? Cand ati povestit ultima data cu Dl. Ion Diaconescu, cand ati dat mina cu el? Eu in 11 iulie 2010. Ati vazut ce scrie Seniorul de Pavelescu: ”scapati cat mai repede de el!”. Cand ati ascultat ce are de zis Dl. Varlam legat de actiunile Dvs si ale altor oportunisti????

RUSINE! Nu cunoasteti, habar nu aveti ce si cum, dar aruncati cu piatra. TOTAL NE-CRESTIN!

Paul, lasa psihopatii, in amarul lor, retardatiii (stii la cine ma refer) si tine steagul sus!

NIMENI nu este mai presus de statut in acest partid si daca s-a incalcat, afara! Radu Sârbu nu este omul care sa faca compromisuri si BINE FACE! De zeci de ani am inghitit destule. Noi, românii, in general.
De dragul ”reconcilierii” cu ”oamenii de bine”.

”Noi nu ne identificam cu oamenii de bine”.............

Octavian SERGENTU

Domnule Nicolai, iarasi

Domnule Nicolai, iarasi Basescu, Milut, Pavelescu, Sarbu si nu mai stiu cine si cum. Intotdeauna vom gandi si ne vom raporta la cineva? Ba ala e bun, ba ala e nebun, ba ala e nu stiu cum. Gandim in termeni straini si ingusti. Ce are Basescu, Udrea, Eba sau fel de fel de ploiticieni cu un partid istoric care a ajuns insegnifiant? Daca nu se va face ordine in propria casa, fara a se raporta la cineva care este strain familiei taraniste. Si sincer Va spun ca daca s-ar putea consolida Cresin Democratia in Romania, as opta s-o fac cu orice roman de buna credinta, fara a bifa pe unul "bun"sau "rau"roman.Cu ce sunt unii mai de pret romani, mai buni taranisti, mai buni crestini democrati sau liberali decat alti romani?Cine Va permite sa etajati in romani buni si rai, in taranisti accptabili sau inacceptabili? Sau modul securist din trecut va format aceasta optica de-a privi lucrurile? Asa puneau problema tovarasii la adresa condamnatilor politici, Va amintiti: "parazit", "dusman de clasa", neconform statutului partidului nostru. Ma uit ca unii propulseaza viziunile, tehnicile si stilulurile comuniste in partide istorice, anticomuniste, invocand, cand nu le convin, chestiuni statutare sau pericole si aranjamente pericoluoase externe. Intotdeauna vor exista acei binevoitori care vor torpila edificarea unui proiect de avengura ca sa puna acest partid pe o directie avenita. Dar fiecare avem un liber arbitru si cu el rostul de-a actiona politic!

Nicolaie Silviu

Domnule Sergent !

Va rog sa nu mi-o luati in nume de rau, dar in exprimarea ideilor dumneavoastra exista multa confuzie !

Dumneavoastra, cu voie sau fara voie, neglijati din pacate probleme esentiale care privesc viitorul nu numai al PNTCD ci al nostru al tuturor cetatenilor din aceasta tara !

Va place cum arata sau cum functioneaza PDL-ul patronat de T.Basescu ?

Asa credeti ca trebuie sa arate si sa functioneze un Partid Democrat in UE din sec.XXI ?

Aveti ceva impotriva Sistemului Democratic de Guvernare in Romania ?

Credeti ca Dictatura lui Basescu sprijinit de Slugoii lui este solutia cea mai buna pentru Romania ?

Sinteti multumit sa fiti reprezentat in Lume de acesti Manelisti, Mediocri si Incompetenti care ne-au dus la Falimentul General din toate domeniile ?

Sinteti multumit sa aveti acest Regim care la conducerea Romaniei a dovedit prin tot ceeace face ca este Anti National ?

Credeti ca o data ce Pavelescu ar duce si ce a mai ramas Integru din PNTCD in Ograda lui Basescu & Udrea si in subordinea Gastii Portocalii va mai putea fi vorba de existenta sau refacerea PNTCD ?!

Care este interesul si miza dumneavoastra personala in ceeace priveste prezentul sau viitorul PNTCD ?

Considerati deja PNTCD-ul si crestin-democratia un capitol incheiat in Romania ?

De ce nu mergeti sa va inscrieti direct in Camarila Portocalie unde veti servi interesul Clanului Basescu si nicidecum al Romaniei si unde veti ajunge oricum daca acceptati oferta lui Pavelescu & Co. ?

Credeti ca este bine sa dai Stina si Oile in paza si pe mana Lupilor ?!

Luca Romulus

conciliere

Dragi Colegi,

In primul rand doresc tuturor membrilor PNTCD, LA MULTI ANI CU MULTA SANATATE.

Legat de ultimile framantari, doresc sa fac urmatoarele precizari:

Impreuna cu cei doi presedinti de la Municipiu s-a convenit ca in data de 22 ianuarie 2011 sa organizam alegeri comune in vederea unificarii organizatie PNTCD Cluj-Napoca.
Domnul Horea Dan a reusit sa atraga mai multe personalitati in partid care si-au manifestat dorinta de a candida pentru un post de conducere la organizatie Municipala. S-a convenit ca domnul Paul Sorin Tita ( a fost exclus din partid pentru insulte aduse membrilor de partid, dar am decis sa trecem peste)sa ocupe pozitia de primvicepresedinte iar domnul Horea Dan pe cea de presedinte. Impreuna am participat la conferinta de presa din data de luni 17 ian a.c cand domnul Tita a fost de acord cu alegerile din data de 22 ianuarie (ideea este de unificare asa cum ne dorim cu totii)

Argumentele legate de nerespectarea statului nu exista si nu au existat (daca ar fi adevarate de ce nu au fost expuse pana la data de 18 ianuarie 2011 ?!?!?) Tot la fel de neadevarat este si afirmatia ca nu ar fi stiut de invitatia domnului presedinte Aurelian Pavelescu (stia acest lucru, de altfel si ei l-au invitat pe domnul vicepresedinte Filip reprezentatul aripii Sarbu din PNTCD)

Aceasta actiune are doar rolul de a tine dezbinat partidul nostru si de a sabota toate actiunilie de impacare ( ESTE EVIDENT PENTRU TOATA LUMEA CINE NU ISI DORESTE IMPACARE)

cu aleasa consideratie
av. Luca Romulus
vicepresedinte PNTCD
presedinte PNTCD Cluj

Paul-Sorin Tiţa

@Romulus Luca: Nu mai bine îţi faci tu un blog?

Nu mai bine îţi publici minciunile abjecte pe un blog al tău? Nu de alta, dar acesta nu este un loc în care să-şi manifeste frustrările din copilăria lor politică toţi imberbii ajunşi, peste noapte şi la apelul bocancilor, căpitani de judeţ.

Fără să vrei, ai spus un mare adevăr: "aţi dorit să treceţi peste". Nu ar fi fost prima oară când treceaţi peste. Aţi trecut peste şi atunci când aţi ocupat abuziv sediul PNŢCD Cluj. Aţi trecut peste organizaţiile municipale şi locale din judeţ atunci când aţi organizat cu mătuşi, unchi, bunici, nepoţi, ş.a.m.d. aşa-zise alegeri la organizaţia judeţeană.

Chiar dacă aţi fi fost - şi nici măcar nu sunteţi - structuri legitime şi reprezentative ale PNŢCD Cluj-Napoca, excluderea mea din partid nu se putea face fără invitarea mea la şedinţa la care se punea în discuţie această excludere. Când încălcaţi orice prevederi statutare, nu am pretenţii de la voi (cu atât mai puţin de la un avocăţel) să îmi fie respectat dreptul la apărare.

Dacă tot vorbim de conferinţa de presă din 17 ianuarie, hai să le spunem tuturor că ne-am obligat înainte de această conferinţă să nu spunem nimic despre neparticiparea sau participarea organizaţiei la inutila adunare convocată de Pavelescu pe 29 ianuarie. Deşi nu ai fost întrebat de nimeni, profitând de faptul că erai ultimul dintre vorbitori, nu te-ai putut abţine şi ai spus că vom participa la congresul din 29 ianuarie. Nu mă aşteptam să acţionezi astfel. Credeam că ai mai învăţat câte ceva măcar despre politică dacă nu despre respectarea cuvântului dat.

Cât despre argumentele privind încălcarea statutului PNŢCD, acestea există şi le-am prezentat chiar aici. O dezbatere argumentată se poartă prin prezentarea de contraargumente la argumentele mele, nu prin negarea acestora în bloc şi fără bază reală. Nu am pretenţia să am o discuţie argumentată cu tine, dat fiind că nu eşti apt pentru aşa ceva, revenind mereu şi mereu la frustrări din copilăria ta politică. Dacă eu vorbesc de reconciliere şi tu îmi tot spui că-ţi furam sandvişul când erai la grădiniţă, asta nu este discuţie argumentată.

M-am înşelat recomandându-le tuturor să participe la această reconciliere şi voi plăti politic pentru asta, punând la dispoziţia organizaţiei mandatul meu şi al biroului municipal, cu proxima ocazie. Este o dovadă de imaturitate politică angrenarea unei întregi organizaţii în negocieri cu o bandă politică subversivă şi nedemocratică, străină de interesele şi tradiţia democratică a PNŢCD.

Scorilo

L-ai "terminat" pe Luca, el

L-ai "terminat" pe Luca, el nu stie sa faca un blog, ca tine! Astea sunt cerebralele argumente ale falitului Paulito.
Astept sa ma banezi precum ai facut-o cu el si sa-mi bagi: pumnu'n gura!
Asta-i democratia si mondenitatea discursului tau: pumnu'n gura!
Astea-s crizele tale: pumnu'n gura!
Asta-i maturitatea ta si examenul tau la politica: pumnu'n gura!
Mirobolantul si jalnicul Paul Tita!
Ai pistolul cu-n glonte-n sertar: foloseste-l, lasule!

Paul-Sorin Tiţa

@Scărilă: Cu pumnul în gură

Nu ştiu ce traume din copilărie v-au făcut să aveţi un astfel de comportament. Din fericire, blogul este un loc septic unde suntem feriţi de balele dumneavoastră.

Nicolaie Silviu

Conciliere ....?! Cu cine ?!

Solidaritate ? Cu cine ?!
Cu Dusmanii Romaniei si ai Cetatenilor ei ?!

Voi, cei care ati trecut cu arme si bagaje in tabara unui Dictator obscur, incult si manelist, incuscrit cu Capetele Lumii Interlope pe care o sprijina si-o protejeaza, care prin Familia lui promoveaza, ocroteste si sprijina Intoxicarea si distrugerea generatiilor tinere ale Natiunii noastre prin comercializarea libera a "etno-botanicelor", care fara nici un scrupul calca orice Legi in picioare fie ale Lui Dumnezeu, fie ale Constitutiei Romaniei fie ale Doctrinelor, care batjocoreste intregul Popor al Romaniei supunindu-l la umilinte si exterminare biologica, care invrajbeste Natiunea cu scopul de a o distruge si spolia, credeti ca va puteti aroga dreptul de a decide, dupa aceleasi metode Hotesti ale lui Basescu, cine are dreptul de a mai fi membru al PNTCD si cine nu ?!!

Acest T. Basescu a facut din toti cei care se ploconesc in jurul lui niste Rame nevertebrate si incearca sa ne transforme pe toti in rame, dar nu va reusi, dupa cum nu vei reusi nici dumneata sa faci din PNTCD altceva decit trebuie el sa insemne pentru Romania !

Domnule Luca, dumneata si cei pe care ii sustii nu veti putea niciodata sa dati afara pe cineva dintr-un partid cum este PNTCD cu care nu aveti nimic in comun si pe care nu il reprezentati nici macar ca si cel mai simplu membru al lui !

Pentru ca dumneata nu ai nimic in comun cu Crestin-Democratia, nu ai nimic in comun cu Patriotismul si Nationalismul luminat al Inaintasilor si Martirilor Taranisti, Maniu sau Coposu !

Trebuie sa stii ca orice om de onoare va parasi un partid daca acesta nu le va mai reprezenta Idealurile si Doctrina in care cred, si vei ramane cu o mana de Tradatori sa faceti jocurile murdare ale Mafiei Portocalii patronate de T. Basescu !

Domnule R. Luca, daca demersurile voastre, ale gruparii vandute lui Basescu vor avea cistig de cauza, trebuie sa stii ca veti ramane singuri si veti sta si veti ramane cu Sufletele voastre de Slugoi, Vesnic Ploconiti la usa Stapanului vostru Malefic, T.Basescu sau al altuia la fel de josnic ca si el, fara a cunoaste vreodata Nobilul Sentiment prin care un Spirit ales si iubit de Dumnezeu isi dedica viata unor scopuri si Idealuri Marete cum este acela de a-si Sluji , Servi Poporul si Patria careia ii face parte, si pe Dumnezeul lui !

Cred totusi ca inca ai mai putea redobindi Demnitatea, Onoarea, Cinstea si Iubirea Lui Dumnezeu pe care le-ai pierdut prin felul in care intelegi sa iti consumi viata si sansa pe care o avem cu totii de la Dumnezeu prin care sa ne demonstram noua si Lui ca meritam sa crestem si sa avansam, sa urcam pe o treapta Superioara in Evolutia noastra Spirituala !

Paul-Sorin Tiţa

@Romulus Luca: Ni-l-ai, mă!

Ni, mă, că ăsta mic vorbeşte de calităţi morale... Pfuai! Dar de unde ştii tu, mă, că omul nu are 'nicio calitate morală'? Ai achiziţionat ceva moralmetru. Pentru cineva care îşi asumă calităţi pe care nu le are, arăţi cam mult cu degetul.

Luca Romulus

paul

PAUL,

NICI TU NU AI CALITATEA MORALA SA VORBESTI DE MINE

Paul-Sorin Tiţa

@Luca Romulus: Nici nu ne trebuie

Nu ştiu ce-ţi imaginezi tu că ar fi calitatea asta morală, însă, după cum ai descris-o, nici nu ne trebuie, că numai ne încurcă degeaba.

Octavian SERGENTU

Gata, imi fac si eu o aripa

Gata, imi fac si eu o aripa cu vecinii de carier si cer legitimitate. Vad ca asa poti deveni vizibil.Tovarashe Nicolae, eu nu stiu unde exista confuzie:atunci cand 2 luni la rand vii si sustii una, ba faci si conferinta de presa si apoi invoci un fel de "iluminare"ca pe timpul activistilor care se doseau dupa "centralismul democrat".Si apoi nu sunteti sa imi spuneti mie de Demnitate, Onoare si Credinta!Chiar nu sunteti in masura...Prietenii stiu de ce!!!!Pe de alta parte, ma amuza baza asta cu Basescu care patroneaza totul pana si o eventuala "Unificare", nu spun reprimire a ratacitilor...Zielele astea a fost revolutie in Tunisia si urmeaza in Sudan...credeti ca e de vina Basescu?Iranul nu vrea sa sa aseze la o masa cu statele din Confederatia statelor musulmane, credeti ca e de vina Basescu? La o familie nu a ajuns nici pana astazi Mos Craciun, credeti ca e de vina presedintele Basescu? Asa puneti intrebarile, dragii mei. Raspunsurile le poti gasi in interiorul vostru. Faceti ordine in ceea ce vreti sa faceti si cum vreti sa Va manifestati. Jocurile sunt periculoase atunci cand sunt straine si deriva dintr-un interes care prejudiciaza familia la care va raportati si mai ales cand Va depasesc. Dar cred ca nu sunteti niste fosti comunisti si uticisti care considerati o nisa taranismul si crestin-democratia in scopul obtinerii de devidente, de interese propriile si facilitati personale. Sper ca, in adevar, Va raportati la o credinta si ca Va asumati niste valori, pe care inaintasi PNTcd care au faurit Istoria, le-au gandit si proiectat. In ultimul ceas apelati si la un liber arbitru in scopul identificarii identitatii valorice!!!

Paul-Sorin Tiţa

@Octavian SERGENTU: Ochi albaştri

Mi s-a mai spus că am ochi albaştri, aşa că vreau să te scutesc de un efort inutil: chiar îi am. Uneori nu se văd de sub lentilele heliomate, însă, da, ochii mei sunt albaştri. Îmi pare rău să vă dezamăgesc spunându-vă că nu sunt albaştri în sensul în care aţi vrea voi să fie.

Paul-Sorin Tiţa

@Octavian SERGENTU: Spor

1. Spor!

2. Susţin în continuare ceea ce am susţinut şi până acum: REUNIFICAREA. Însă nu oricum, cu oricine şi cu orice preţ. Dacă regulile statutare ale jocului nu sunt respectate, ba se mai şi schimbă regulamentul în timpul jocului, jocul nu se mai poate desfăşura. Hai să nu facem din efortul de reconciliere o joacă. Aştept să vă maturizaţi şi poate veţi mai vorbi despre reunificare cu organizaţia noastră. Nu cu mine, eu mă voi retrage cât de curând şi veţi regreta amarnic faptul de a nu fi ştiut să apreciaţi o deschidere spre dialog de care puţini pot da dovadă.

Nicolaie Silviu

Aveti deja aripa pe care o doriti...

Incet, incet, citindu-va rindurile si gandurile din cele pe care le scrieti aici, am inceput sa inteleg si sa recunosc stilul lui Hoara, a lui Visan, a lui Murg, a lui Talmaceanu, Tinel, Berca, Popoviciu, Oprea, C. Diaconescu si cam tot ce misuna prin Ograda lui T.Basescu pe care inteleg ca il absolviti de orice vina pentru tot ceeace se intimpla in Romania nu numai in Tunisia.

Sinteti liber sa va alegeti stapinii pe care vi-i doriti, se pare ca sinteti facut ca sa aveti asa ceva , chiar daca intr-o democratie Stapin ar trebui sa fie Poporul si Interesele lui, cel care ar trebui sa ne ghideze atitudinea si actiunile.

Credeti ca v-ar sta bine prin Ograda lui Basescu purtind Stindardele, Imaginea PNTCD-ului si a Crestin-Democratiei, asa cum au facut Milut si Pavelescu la ultimele alegeri ?!

Probabil pentru dumneavoastra personal si pentru cei care dupa cum v-am mai spus considera Partidele niste Srl-uri din care vor sa scoata un profit personal cit mai mare, este alegerea pe care o considerati cea mai buna !

Cred ca dialogul acesta dintre noi, a durat mai mult decit trebuia.

Va doresc sa va gasiti adevaratul rost pe care il aveti si il avem cu totii dat de la Dumnezeu !

Octavian SERGENTU

Stimate dle Tita, nu este

Stimate dle Tita, nu este neaparat sa porti "ochi albastri" ca sa fii turnator, tortionar sau expert in jocuri de jursprudenta.Si politica de edificare a unor valori, implicit crestin-democrate, nu presupune sa fii cel mai inspid si pervers soarece de uneltire tocmai a ideii taraniste si crestin-democrate. Daca te intereseaza culoarea ochilor mei, este chiar albastra, nativa, nu contrafacuta.Si exista mari romani care nu au mers la compromisuri si au avut culoarea ochilor albastra. E mai grav cand o ai spalacita, bahica si slinoasa. Nu port lentile si sa stii ca in momente cand am intalnit tortionari, crede-ma, pe majoritatea pe care i-am intalnit purtau altfel de culori. Dar traiti in iluzii, legende si in imaturitati perpetue..Va priveste capaitatea d-stra de decriptor si de "suflor"...Va priveste!!!!Am inteles ca nu se poate realiza o conciliere cu unii care sunt vulnerabili psihosomatic si nici nu vreau sa-i indeprep la psihoterapeut,pentru ca nu-s medic. Dar unoeri organismul reactioneaza si elimina virusii, altfel ar putea sa imbolnaveasca intreag sistemul organic...Iaca asa...

Paul-Sorin Tiţa

@Octavian SERGENTU: Ochii

Dacă ai şi citi pe cât de bine scrii, ar fi mult mai bine. Dacă citeai, ai fi aflat că despre ochii mei era vorba şi de acuzaţiile pe care tu mi le aduceai...

Octavian SERGENTU

Ce acuzatii iti aduceam

Ce acuzatii iti aduceam Paule?Cand?La Cenaclu, cand cantai "La Nistru la margioara" si a citit o poezie manifestand intentia de+a te alatura mediului scriitoricesc?Si cum putem sa+ti spun ca ochii iti sunt albastri cand de fapt nici nu stiu ce culoare au ochii tai?Ce-s cu dezele astea?

Paul-Sorin Tiţa

@Octavian SERGENTU: Aşa mai merge

 

1. Cu "Paule" parcă mai vii de acasă.

2. Nu ştiu cum ţi s-a strecurat într-unul dintre comentariile tale ceva acuzaţii de securişti, torţionari, ş.a.m.d. fără adrisant şi mă gândeam să te scutesc de un efort.

3. E bine să-i laşi pe oameni să-şi dea în petic. Punându-i ulterior în faţa propriilor cuvinte, vor simţi măcar jenă, dacă nu chiar ruşine, stări pe care nu le pot simţi inundaţi de adrenalină.

Calin Oancea

Alegeri

Din cate stiu si am fost informat D-nul Presedinte Sarbu a fost invitat si dansul la acest eveniment.
Intrucat era considerat un eveniment in premiera nationala ,era foarte importanta prezenta celor 2 presedinti(sau pseudo-presedinti) pt. a se da o conotatie nationala acestui inceput de unificare.
Dar D-nul Sarbu a declinat invitatia, preferand sa plece intr-un mic concediu la schi in Austria( ultima oara fusese in timpul campaniei pt. alegerile la Primaria Cluj).
Cred ca nu este o coincidenta faptul ca D-nul Sarbu isi alege numai momentele in care Partidul are nevoie de dansul pentru a abandona corabia.
In schimb la 1 decembrie 2009 s-a putut baga in seama la reconcilierea "istorica" intre PNT-CD si PSD , spunand ca a vorbit la o sedinta de spiritism cu raposatul Corneliu Coposu care ar fi fost foarte entuziasmat de "abilitatile" diplomatice ale dansului.
Oricum cu " varza" aceea: Sarbu, Geoana,Antonescu vs. manifestanti pro si contra s-a creat o jale din care s-a intrupat Basescu. Sunt convins ca fara acea penibilitate de intalnire, Base ar fi fost pe mare la ora aceasta.
Dar sa revenim la oile noastre : Se stie ca nu am fost ,nu sunt si nu voi deveni un fan al lui Milut sau Pavelescu ,astfel incat spusele mele capata o alta conotatie.
Ce sa faca Pavelescu daca a fost invitat si Sarbu nu e in tara?
Sa se apuce si el de schi ?
Sau sa amanam alegerile pana se termina sezonul de iarna?
Pe de alta parte ma bucur ca vine D-nul Pavelescu datorita faptului ca voi avea posibilitatea sa il interpelez de la tribuna .
Iar Paul daca considera ca s-a calcat vreun protocol avea posibilitatea sa ne avertizeze si sa ne regrupam depunand si noi o motiune impotriva lui Horea Dan.
E mai comod sa te ascunzi in spatele unui calculator sau a comunicatelor de presa decat sa te supui unei confruntari electorale.
Daca nu te interesa postul vacant puteai sa ma lasi pe mine sa candidez.
Astfel m-am trezit precum magarul intre oi , dar accept si asta de dragul unitatii.
Oricum nu am sa abdic niciodata de la principiile mele si nu am sa ma scuip in oglinda cand ma rad dimineata.
Asa sa imi ajute Dumnezeu !

Calin Oancea, membru PNTCD ( fara aripi)

Cristina Coldea

ski nautic

Propun ca atata Dl. Pavelescu, cat si Dl. Romulus Luca si si tu, Căline, sa va apucati de ski. Pâna se rezolva situatia politica a PNTCD.

Tu pierzi vremea uitandu-te in gura lui Luca, rezolva-ti relatia cu Radu Sârbu si nu mai arunca ”flegme”, il citez. Mai ai mult pina la valoarea lui POLITICA, sa nu te superi, ca imi esti drag. Dar nu-l mai persifla. O vacanta in strainatate se aranjeaza cu mult mai de dinainte, decat anuntati voi conferintele de presa. Plus ca are o familie, nu? Cand considera ca trebuie sa vina, vine, eu am fost martora de 2x la descinderile prezidentiale la sediu. Dar e drept ca nu pierde vremea cu aiureli. Nu iroseste resurse, nici macar temporale.

2. Pavelescu ar putea prin ski sa se realizeze mult mai bine profesional, este o activitate in care ar putea sa nu para imatur, s-ar putea chiar sa-i reuseasca. Cu politica, el acuma descopera functiile partidelor politice si le explica pe la B1TV. Ei, Radu Sârbu a trecut cam de 20 de ani de aceasta varsta.

3. iar Romulus Luca si-ar gasi o activitate ludica pe masura aspiratiilor si capacitatilor sale cognitive, care l-ar satisface si afectiv. Plus ca sportul slabeste. Ar putea continua vara, chiar si cu ski-ul nautic, am inteles ca surferii au un succes nebun la femei. Poate asa se corecteaza un viciu adânc al domniei sale.

Legat de ras in oglinda, un barbat mi-a zis odata, nu ma pot abtine. Mi-a ramas in cap. ”Eu ma barbieresc, nu ma rad, numai *** se rad.” Deh, eram si eu mai pustoiaca. Cam ca voi acuma. Inclusiv domnul Sergentu, care se pare ca fost odata intervievat cu lampa in fata si acuma e mare erou national.

Nu ajunge un interviu, ca sa fii politician. Politicianul adevarat conduce el inteviurile. De toate felurile: cine are urechi de simtit sa vada.

La final, recomand Dl. Sergentu sa nu se ia de fizicul mai putin reprezentat - dpdv pamintesc - al lui Paul, ca s-ar putea sa aiba surpize, daca isi doreste asa de mult sa ”pipaie” pe Radu Sârbu, live. Iar pe mine demult nu ma mai pipaie nimeni, ca nu ma deranjez. Am primit referinte clare legate de Dl. Sergentu de la oamenii de pe teren.

Trageti baieti, trageti la lopeti, capitanul va urmareste...
Iar Generalul fara capitan si colonel nu misca nimica. Ierarhia si diciplina, domnilor sergenti!

Paul-Sorin Tiţa

@Cristina Coldea: Fără comentarii...

Nu prea am ce răspunde la comentariul tău, dar trebuia să scriu şi eu ceva :))

Scorilo

Alegeri

Felicitari domnule Oancea!
Incepusem sa-mi pierd speranta producerii reunificarii. Nu ma asteptam ca tocmai acum cand se decanteaza PNTCD-ul si de Pavelescu sa fie atata inversunare impotriva celorlalti taranisti. Se pare ca Paul Tita, Nicolaie si Cristina Coldea au defectat pueril si lamentabil, cu doar doua zile inainte de alegeri. Este o mana straina manipulatoare. Nu se gandesc cu dragoste si respect la partid, la taranistii de jos.

Paul-Sorin Tiţa

@Scărilă: Unificarea

Sâmbătă va avea loc un eveniment istoric pe care nu trebuie să îl pierdeţi: unificarea partidului domnului Pavelescu cu partidul domnului Oancea.

Nu cred că are rost să vă spun că lucrurile nu sunt bătute în cuie decât după ce s-au întâmplat.

Dacă doriţi să faceţi o listă a tuturor celor care nu recunosc aceste alegeri, mai săpaţi, deşi nu cred că v-ar prinde bine o listă cu mai multe nume decât numele celor prezenţi sâmbătă în sală.

Nicolaie Silviu

Scorilo ! Urmasul tau se pare ca era bastard !

Daca Decebal ar fi gandit ca tine, nu ar fi fost fiul lui Scorilo !
Ori nu intelegeti ce se intimpla, ori vi l-ati ales model in viata pe Bastus Tradatorul !

Am sa va propun o singura tema de meditatie !
De ce T. Basescu desfiinteaza Posturile de Politie satesti, comunale, si lasa acele comunitati vulnerabile, pe mana Hotilor, Tilharilor cu conexiuni in organizatiile Interlope agreate de Mafia Portocalie ?!

Cum poate PNTCD, Crestin-Democratia sa mearga alaturi de asemenea oameni ?!

Cum putem tolera Lideri ai PNTCD care sa sustina asemenea Structuri si Inamici Publici care pun in pericol permanent Siguranta noastra Nationala ?!

Scorilo

Se vede ca esti un micut

Se vede ca esti un micut paranoic, sluga a cozilor de topor diversioniste ale pesedeului, urmasii internationalistilor de la 1921.
Ce legatura are PNTCD-ul si taranistii cu Basescu sau pd-l?! A fost o colaborare ce a esuat si a fost demult dezavuata public, prin gesturi si discursuri.
Deocamdata stimabilul schior Radu Sarbu a fost cel care a cersit in congresul psd acceptarea de catre calai a iertarii de la victimele taraniste martirizate in puscariile inaintasilor lor comunisti. Nu a fost bagat in seama de catre nimeni si nu s-a votat nimic.
Daca ar mai fi sa luam in calcul si buna colaborare a liberalilor cu psd cat si de rusinosul legamant a lui Sarbu si Ciuhandu la acel umilitor 1 decembrie 2009, sincer as putea sa te acuz de inalta tradare fata de PNTCD.
Daca ai ridicat si mana la schimbarea denumirii PNTCD in ppcd, ti-as confisca si actul de nastere si te-as si expulza si din tara! Nu te speria, numai de-as putea.

Nicolaie Silviu

Te si repezi-si sa ma deportezi in Gulagul lui Base' !

Stimabile, au nu pricepi ca in joc este Sistemul Democratic si Libertatile Fundamentale in Romania care sint amenintate si puse in pericol de catre Cima Portocalie ?

CDU s-a aliat cu SPD-ul in Germania, nu vad cu ce ar deranja o coalitie a tuturor partidelor care sustin Democratia si vor sa opreasca o Dictatura a Ciumei Portocalii care prin efectele ei distrugatoare mi se pare mai nociva chiar decit cea a lui Ceausescu !

Se pune problema de a se salva atit Dreapta cit si Stinga Politica de amenintarea Regimului aberant al lui Basescu & Udrea & Co. !

Scorilo

Daca ai fi fost de

Daca ai fi fost de buna-credinta ai fi venit la uneala si, impreuna poate i-am fi exorcizat pe Pavelescu 7 partide, pe Apostatu din Sarbu, darul tradarii din Ciuhandu etc.
Sa luam aprioric faptul ca tu esti cumsecade iar eu raul railor, nu tine! Amandoi am gresit pe saturatelea si am dus parttidul la marginea gropii!

Paul-Sorin Tiţa

@Călin Oancea: Să-ţi ajute...

Aşa să-ţi ajute Dumnezeu! Măcar acum...

Nicolaie Silviu

Avem de ales, intradevar !

In aceasta confruntare dintre cele doua factiuni avem de ales intre o cale prin care sa fim contopiti si dizolvati in Mocirla Mafiei Portocalii in care "Sefii" unui PNTCD subordonat si disparut ar primi "Rasplata" celor "30 de Arginti" ale Iudei pentru cedarea "Brandului" crestin-democratiei si Spurcarea lui in Ograda Schambalagiilor Portocalii si intre calea R. Sarbu care duce la Salvarea, Renasterea, PNTCD, a Democratiei, Civilizatiei, Culturii si a respectarii adevaratelor Valori ale CrestiN-Democrateiei !

O participare a lui R. Sarbu la aceste alegeri impreuna cu A. Pavelescu ar fi insemnat o confirmare si acceptare a unei orescare Legalitati (precare, zic eu) a factiunii Milut-Pavelescu ceeace ar fi fost un punct castigat pentru Milut in procesele aflate in Instanta si o si mai mare bulversare si pierdere de incredere din partea membrilor, simpatizantilor adevarati ai PNTCD fata de ceeace isi doreste a fi Factiunea R. Sarbu !

In felul in care eu inteleg regulile de Onoare si Cinste dupa care ar trebui sa functioneze si sa se ghideze PNTCD, parerea mea este ca unul sau mai multi conducatori, lideri care prin actiunile, deciziile lor au adus Grave prejudicii pe diverse planuri partidului pe care l-au condus sau il conduc, si ma refer la Milut si Pavelescu, ar trebui sa-si dea imediat Demisia de Onoare !

Recunoasterea greselii si sanctionarea ei, ar putea fi primul pas pentru Iertare, Reconciliere si chiar recapatarea fostelor lor Demnitati !
Din pacate ei continua sa persevereze si sa ramana in aceeasi greseala !

Scorilo

Nicola(I)e Silviu, ai crase

Nicola(I)e Silviu,
ai crase arierate de istorie recenta a PNTCD. Marian Milut a demisonat din mai 2010. Stiai si foloseai fumigena doar ca figura de stil?
Opreste-te si trage o gura de aer proapat. Ceilalti taranisti, la fel de infocati ca si tine (daca ai fi de buna credinta), au rupt demult intelegerea facuta pe genunchi cu pd-l si cu marinelul.
Urmeaza ca si voi sa dezavuati legaturile prea intime cu psd si sa ispraviti eventuala supusenie neconditionata cu PNL. PNTCD trebuie sa colaboreze bine, deocamdata, in interiorul sau. Apoi vedem noi cu cine putem colabora pentru binele partidului; hotararire importanta care trebuie sa fie adoptata prin referendum intern.
Chestiunea ca Pavelescu n-ar mai avea o minima sustinere statutara in filiale acesta a aflat-o de la turnatorii vostri. Observ c-a inceput acum o oarece pasiune pentru Milut si Pavelescu in tabara voastra.
Tarziu.
Foloseste mai putine cuvinte sforaitor_patriotarde, ca sa fii si credibil si sa nu cazi de paranoic!

Nicolaie Silviu

Scorilo, esti din ce in ce mai simpatic !

Pasul inapoi facut de Milut in 2010 a fost facut pentru cei ca tine !
Pentru mine acest pas poate sa insemne si altceva, de exemplu o revenire in pas vioi la carma unui PNTCD Portocaliu imediat ce acest lucru ar fi posibil prin preluarea controlului intregului partid de catre Pavelescu si Aripa sa Frinta !

Sic erat ...

Scorilo

Un PNTCD roshu purpuriu este

Un PNTCD roshu purpuriu este altceva daca vine de la voi, nuuu?!
O miasma antedecembrista te-nbie pe la nasuc...

Scorilo

Deocamdata la voi se remarca

Deocamdata la voi se remarca un colaborationism dus pana la paroxism/extaz cu inaintasii tortionarilor martirilor nostri. Cand ajungeti la Sighet, puneti de-o coroana si pentru Vasile Ciolpan! In mandatul 1992-1996 iliescu l-a inaintat in grad iar Constantinescu, in 1998, l-a decorat cu "Crucea Comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial 1941-1945". Din aproape in aproape este si fostul vostru prieten drag… de-o viata!

Calin Oancea

@Cristina Coldea

Vis-a vis de "dimensiunea" politica a D-nului Sarbu , este adevarat ca imi este destul de greu de ajuns de la cele 84 kg ale mele, avand in vedere ca stimabilul nostru Presedinte a cam luat proportii.
Daca de referim la valoarea in politica comparatia este cel putin jignitoare(pt. mine).
Ce a facut concret D-nul Sarbu pt. PNTCD ? In afara de functiile (numite) in care a acces datorita apartenentei politice la Partidul nostru si a inactivitatii totale (cu exceptia gafei de la Timisoara) de cand l-am ales ( inclusiv eu in 2 randuri) Presedinte ?
In acest timp eu am fost fidel acestui Partid, cheltuindu-mi resursele materiale, de timp si suflet si luptandu-ma de multe ori cu morile de vant.Si asta fara sa fi avut niciodata o functie (cu exceptia celor in care am fost ales)
Si mai se pune problema COLOANEI...vertebrale !!!
Detractorii mei de azi ,care ma considera un tradataor si un "pupator de ghiuluri" ,uita pesemne ca in momentele in care eu ma luptam cu Milutii si Pavelestii ,de la tribuna PNTCD , prin presa si on line, atragand atentia asupra pericolului pe care acestia il reprezinta,stimabilul domn Sarbu facea anticamera la Milut pentru preluarea Presedentiei la Cluj, dupa care a inceput sa isi sape mentorul si binefacatorul.
Ca sa intelegeti bine: Nu fac pact cu nici un diavol! Nu tradez pe nimeni! Nu ma asociez cu Pavelescu, ma asociez NUMAI cu PNTCD !
Iau parte la un proiect de unificare pe care l-am dorit si l-am asteptat ,iar faptul ca unii (din motive meschine, de functii) incearca sa il saboteze,razgandindu-se in ultimul moment nu ma face sa imi scimb planul din mers si sa imi calc cuvantul dat lui Horea in momentul in care am demarat acest proiect.
Iar pe cei mai neincrezatori ii invit sambata sa se convinga live de "relatia" ma cu Pavelescu.
Il consider,deocamdata, un Presedinte interimar al unei fractiuni dintr-un Partid care candva a fost mare.
Si rolul meu va fi sa incerc sa il readuc acolo unde a fost ,acolo unde de fapt si de drept merita sa fie.
Iar pentru asta sunt dispus sa fac si anumite concesii,dar fara sa ma dezic de la principiile de la care nu voi abdica.

Calin Oancea

Anonim

PS

Apropo, ma luasem cu vorba si am uitat un amanunt : prima actiune pe care o voi demara este de a convinge organizatia Cluj sa nu participe la simulacrul de Congres de saptamana viitoare.
Si sper din tot sufletul ca sambata sa fie ultima oara cand ma intalnesc cu Pavelescu in calitate de Presedinte (el, nu de mine este vorba).
Poate ca nici nu v-a veni de frica mea.Sic.

Qvat erat demonstrandum!

Calin Oancea

Scorilo

Hei, dai cu mucii in

Hei, dai cu mucii in fasole?!
Q.E.D. = quod erat demonstrandum!

Nicolaie Silviu

Buna, asta...

Daca e anonima, atunci o semnam !

Paul-Sorin Tiţa

@Călin Oancea: Succes

Mult succes, ce să zic.

Calin Oancea

Scuze ,D-nule Nicolaie. Eram

Scuze ,D-nule Nicolaie. Eram la un alt calculator unde nu imi era setat numele.
Nu ma ascund dupa id-uri, diminutive si porecle .

Calin Oancea

Nicolaie Silviu

Salutari "anonime" !

Si s'auzim numai de bine !

Silviu

PauLary

Răspuns şi la articolul

Răspuns şi la articolul "Interviu cu Paul-Sorin Tiţa, Director adjunct al Departamentului de Comunicare al PNŢCD"

Nu este încă niciun partid în România care să-şi recunoască şi nerealizările ori greşelile din mandatele anterioare.
Ceva de genul: Ştim unde am greşit, ne pare rău de eşecurile pe care le-am avut şi am învăţat din propriile erori dar şi din cele ale celorlalţi. Important este să ştie oamenii că greşelile sunt făcute neintenţionat pentru că România nu se chinuie de 21 de ani datorită incompetenţei ci a relei voinţe a celor care au condus-o. În ceea ce priveşte PNŢCD-ul din perioada 1996-2000 nu-i pot uita pe Mureşan, Remeş şi mulţi alţii cărora li se datorează perioada "fastă" prin care trece acest partid de 11 ani. Ce garanţie poate fi dată că nu mai sunt ori nu vor mai apărea astfel de oameni în acest partid? Cred că ar fi necesară şi o mică modificare a denumirii partidului pentru că principala titulatură care li se dă membrilor este aceea de "'ţărănist" ceea ce nu sună frumos pentru cetăţenii din mediul urban, mai ale pentru cei tineri. În ceea ce priveşte luptele interne, cea mai eficace armă este dezbinarea adversarului, aşa că până nu se va ajunge la unitate în interiorul partidului nu cred că se pune problema de a creşte şansele câştigării de alegători la următoarele alegeri parlamentare. Personal cred că atât dl Miluţ cât şi dl Pavelescu nu au potenţial în domeniul politic. Nici dl Ciorbea nu cred că este destul de credibil dar e o soluţie mai bună decât cele anterioare. Mult succes!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. Dacă ai un cont Gravatar, adresa va fi folosită pentru a afişa avatarul tău.