Anumite prevederi din proiectul de Lege a Educaţiei Naţionale supus dezbaterii publice amintesc de perioada stalinistă, când Partidul încerca – prin instalarea unor oameni incompetenţi, dar „inimoşi” şi devotaţi lui – să lichideze ultimele „focare” ale chiaburimii intelectuale din Universităţi. Politizarea învăţământului superior nu este, prin urmare, nouă, însă putem vedea şi astăzi cât de grea este o depolitizare ulterioară, factorul politic fiind şi acum influent, după zeci de ani de la abuz.

Nu ne putem explica altfel, decât prin dorinţa de control absolut şi exploatare în folos politic a resurselor publice, anumite prevederi ale proiectului de lege a căror trecere de Parlament ar presupune încălcarea art. 32 (6) din Constituţia României, articol ce prevede că „autonomia universitară este garantată”. Dreptul discreţionar al Ministrului de a numi rectori (art.  187.3) şi a-i destitui (188.3) duce la anularea autonomiei universitare. Prea puţin contează că aceste numiri se fac prin concurs public, tot aşa făcându-se şi numirile la deconcentrate sau prin alte instituţii publice iar controlul absolut al partidelor din arcul guvernamental este lesne vizibil. Rolul Senatului, care ar trebui să fie forul decizional suprem într-o Universitate autonomă, este limitat sub acest aspect la stabilirea metodologiei de examen (art. 187.1), avizarea a cel puţin doi candidaţi pentru concurs (art. 187.2) şi numirea comisiei de concurs (art. 187.4). Obligaţia Ministrului de a consulta Senatul Universităţii putem să nici nu o luăm în considerare, dat fiind modul în care politicienii înţeleg consultarea factorilor de decizie.

Este de neînţeles cum membrii unui guvern care se plânge de cheltuielile prea mari din sistemul bugetar,  în loc să găsească soluţii pentru reducerea acestor cheltuieli, vor să exercite control discreţionar asupra Universităţilor, pentru a cheltui aceiaşi – poate chiar mai mulţi – bani în interes politic. De ce nu se face o reformă reală prin transformarea Universităţilor în societăţi pe acţiuni iar acţiunile să fie distribuite angajaţilor? O astfel de iniţiativă ar elimina cheltuielile Statului pentru finanţarea Universităţilor, acesta rezumându-se strict la controlul calităţii şi legiferare în domeniul învăţământului superior. Nu cred că ar mai trebui să vorbim despre atitudinea cadrelor didactice şi a personalului administrativ care şi-ar desfăşura activitatea într-o instituţie din al cărei acţionariat fac parte.

Ne aşteptăm de la guvernanţi la o reformă reală, proiectul de lege propus de PDL neoferind soluţii viabile nici pentru reducerea cheltuielilor bugetare, nici pentru păstrarea autonomiei universitare. Nu ne surprinde faptul că PSD nu oferă soluţii alternative, având o atitudine strict reactivă, de respingere a prevederilor care ar putea afecta anumiţi lideri ai partidului. Ne surprinde însă faptul că PNL nu este capabil să propună sferei publice româneşti şi să susţină activ desprinderea definitivă de trecut a învăţământului universitar public prin privatizarea instituţiilor de învăţământ superior.